joi, 21 octombrie 2010

Mihai Ghimpu: Cerem retragerea imediată, ordonată şi completă a trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova

“Astăzi, 21 octombrie, se împlinesc 16 ani de la semnarea Acordului moldo-rus cu privire la retragerea forţelor militare ale Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Prevederile principale ale acordului menţionat, care aşa şi nu a fost pus în vigoare nici până în prezent, stipulează că prezenţa trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova este temporară şi că partea rusă va efectua retragerea formaţiunilor militare menţionate pe parcursul a trei ani”, se arată într-o declaraţie a preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, citată de Arena.

În continuare, vă prezentăm integral Declaraţia preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, în legătură cu împlinirea a 16 ani de la semnarea Acordului moldo-rus din 21 octombrie 1994 cu privire la statutul juridic, modul şi termenul de retragere a trupelor ruse temporar dislocate pe teritoriul Republicii Moldova:
“Deşi au trecut 16 ani de la semnarea Acordului menţionat, iar Federaţia Rusă s-a angajat suplimentar la Summit-ul OSCE de la Istanbul (1999) să-şi retragă formaţiunile militare de pe teritoriul statului nostru, acestea continuă să se afle în raioanele de est ale Republicii Moldova, violând normele de drept internaţional şi Constituţia Republicii Moldova, care interzice dislocarea de trupe străine pe teritoriul ţării.
Experienţa Republicii Moldova demonstrează că o prezenţă militară ilegală străină nu este doar o sursă de pericol la adresa statului gazdă, dar şi de alimentare a separatismului, dat fiind faptul că liderii separatişti de la Tiraspol văd în prezenţa trupelor ruse dislocate în regiune un suport moral, politic şi material al acţiunilor lor. Astfel, prezenţa militară rusă pe teritoriul Moldovei subminează grav eforturile comunităţii internaţionale orientate spre reglementarea conflictului pe cale paşnică.

În contextul negocierilor actuale de revitalizare a Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (FACE) şi a pregătirilor pentru Summit-ul OSCE de la Astana, ne exprimăm speranţa că poziţia Republicii Moldova privind prezenţa ilegală a trupelor ruse pe teritoriul său, prin care cerem retragerea imediată, ordonată şi completă a trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, va fi auzită şi luată în seamă de către statele parte la Tratatul FACE. Altfel, ratificarea Tratatului FACE, chiar şi „revitalizat”, va deveni o problemă.

Republica Moldova este ferm convinsă că retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul Moldovei va crea nu doar premisele necesare pentru reglementarea conflictului transnistrean, dar va contribui şi la consolidarea stabilităţii şi securităţii în regiune.”

www.arena.md

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului