vineri, 5 noiembrie 2010

Oferta lui Medvedev – o trapă pentru România (Editorial Arena de Viorel Patrichi)

Oferta lui Medvedev – o trapă pentru România


Urmărind dezbaterile provocate de declaraţia preşedintelui rus Dmitri Medvedev, care acceptă formal participarea României la negocierile pentru Transnistria, mi-a revenit în minte o scenă evocată în fel şi chip de mulţi istorici: pe 30 august 1940, aflat în Palatul Belvedere de la Viena, Mihail Manoilescu, ministrul Afacerilor Externe al României, a leşinat pe scaun când l-au informat „prietenii” germani şi italieni că ţara noastră trebuie să cedeze Ungariei horthyste jumătate din Transilvania.

Unii l-au admirat, alţii spun că a fost laş sau că a simulat ca să nu semneze un asemenea document.

Lucrurile par să se repete astăzi. Desigur, în alte circumstanţe politice. Şi din nou apare Germania. Aş fi preferat să fie orice altă ţară, dar nu Germania.


Timp de 20 de ani, niciun cancelar nu a venit la București. (Sigur, a fost Gerhard Schroeder să vadă mormântul tatălui, a venit Angela Merkel la reuniunea NATO, din obligaţie politică, şi atât).

Timp de două decenii, niciun preşedinte rus nu a vizitat România. Desigur, din alte motive. În acelaşi interval însă, se produce o apropiere strânsă între Germania şi Rusia. Motivată profund economic, această relaţie trebuie să dea şi roade politice.

Şi iată că revine doamna Merkel la Bucureşti, dar nu pentru semnarea unor acorduri economice, pe care, evident, le dorim de multă vreme. Nu. Vine şi îi propune lui Traian Băsescu să semneze tratatul de frontieră şi tratatul politic de bază cu Republica Moldova.

Că vrea Germania să facă ordine în sud-estul Europei, pe seama românilor. Chiar dacă, anterior, afirmase tranşant că nu va deveni „partenerul lui Molotov şi al lui Ribbentrop”, preşedintele României a declarat că va semna spre a sprijini astfel, în alegeri, Alianţa pentru Integrarea Europeană de la Chişinău şi pentru ca Partidul Comuniştilor să nu mai folosească drept argument electoral refuzul Bucureştiului de a recunoaşte frontierele pactului de tragică amintire.

Având acordul preşedintelui român, Angela Merkel a discutat cu Medvedev la Deauville, în Franţa, şi despre Transnistria. Mai chibiţa pe-acolo şi Nicolas Sarkozy. Şi aşa iese Medvedev şi pronunţă public numele României, o ţară „de care depinde succesul negocierilor pentru reglementarea conflictului transnistrean”. A se citi printre rânduri: dacă semnează tratatele cu Chişinăul.

Prin intermediul agenţilor de la Tiraspol, din 1991, Rusia face presiuni asupra României să se dezică total de Basarabia. Igor Smirnov a şantajat permanent Chişinăul tocmai cu semnarea unui asemenea tratat între români.

Este evident pentru orice om lucid, că, dacă am semna noi şi zece tratate, Rusia tot nu-şi va retrage trupele şi arsenalul de pe Nistru. Aşa poate să ţină în şah România, Ucraina, Uniunea Europeană şi NATO. Kremlinul profită acum şi de slăbiciunea preşedintelui american Barack Obama, care, pentru „succesul” din Afganistan, a propus „resetarea” relaţiilor bilaterale.

Mai pe şleau, ţările din sud-estul Europei pot reintra în sfera de influenţă a Rusiei, dacă Moscova contribuie la victoria contra talibanilor. Ajunşi aici cu oferta lui Obama, duetul Putin-Medvedev plusează: ce ar fi dacă Rusia ar participa la realizarea scutului antirachetă pentru această regiune. Iar Anders Fogh Rasmussen acceptă.

Ne aflăm astfel în plin paradox: ţările din regiune au insistat să adere la NATO tocmai ca să scape de „apărarea” rusească. Având asemenea atuuri, este previzibil ca Medvedev să impună o pace rusească pe Nistru. Deci şi la Chişinău.

Nu aş fi crezut însă vreodată ca actuala Germanie reunificată (atunci ne-am bucurat toţi ca de o victorie proprie) să ceară României să semneze tratate cu cele şase judeţe cedate de Hitler lui Stalin. De unde ştim că doamna Merkel nu ne va solicita mâine să semnăm un tratat cu altă provincie veche românească în folosul altei ţări vecine şi prietene? Doar istoria se repetă.

După tratatul nefericit cu Ucraina, semnăm şi tratatul între români. Şi niciun politician român nu ar mai leşina pe scaunul de la Bruxelles. Fie el de la Bucureşti sau de la Chişinău. „Timpurile s-au schimbat”, explică Moscova de ce nu-şi retrage armata de ocupaţie.

Viorel Patrichi
Arena

Un comentariu:

  1. SA TRAIESTI

    http://www.youtube.com/user/siemprecipri
    http://siemprecipri.blogspot.com/
    http://www.siemprecipri.wgz.ro/

    ROMANIA - CANTEC DE UNIRE
    "Vinerea Patimilor României Mari:

    "E Vinerea Patimilor României Mari! Sfârşitu-s-a! Ceea ce generaţii intregi au luptat, au sângerat, au muncit, s-a risipit, s-a distrus şi s-a năruit. Este oare de crezut aceasta, ca in câteva ceasuri să se prăbuşească o provincie, să se răpească milioane de oameni şi să se sfârşească o religie creştină de două mii de ani?"
    -- Pr. Paul Mihail, Chişinău, 28 iunie 1940

    DOLIU PENTRU BASARABIA - 28 IUNIE 1940
    Ca urmare a Pactului de neagresiune Hitler-Stalin şi a Protocolului secret, la 26 iunie 1940 URSS adresa României un ultimatum prin care cerea "inapoierea cu orice preţ" a Basarabiei şi cedarea părţii de nord a Bucovinei.
    Pe lângă Basarabia şi Nordul Bucovinei, la 29 iunie, tancurile ruseşti acupă abuziv şi Ţinutul Herţa. In total, 3.776.309 locuitori şi o suprafaţă de 50.762 km2 din trupul României au fost lăsate pradă furiei oarbe a hoardelor ruseşti.
    "Orchestra simfonică a Basarabiei fusese surprinsă de cedare într-un turneu de concerte prin ţară. S-a întors în 3 iulie 1940 în gara Chişinău, toţi muzicienii au fost suiţi în camioane, duşi, în Valea Morii, lângă Orhei şi împuşcaţi";
    Imediat dupa ocupaţie a inceput exterminarea românilor: arestaţi, împuşcaţi, torturaţi, deportaţi în Siberia, supuşi foametei provocată de regimul bolşevic. Intre 1940 şi 1950, conform recensămintelor oficiale efectuate de autorităţile ruseşti, o treime din populaţia românească a dispărut; de la 3.200.000 in 1940, au mai rămas doar 2.229.000 in 1950.
    Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, nordul şi sudul Basarabiei au fost încorporate, de către Stalin, RSS Ucrainene; RSSA Moldovenească - ce făcea deja parte din componenţa URSS - a fost împărţită in două: o parte a fost incorporată Ucrainei, cealaltă a fost alipită restului Basarabiei anexate, constituind RSSA Moldovenească, la data de 2 august 1940. La 7 august 1940, a fost creată regiunea Cernăuti, prin alipirea părţii de nord a Bucovinei cu Ţinutul Herţa şi cu cea mai mare parte a judeţului Hotin din Basarabia.
    MULTA SANATATE SI DOAMNE AJUTA

    Cipri 13 noiembrie 2010 - Iasi

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului