vineri, 7 ianuarie 2011

Carol al II-lea a mers peste Prut pentru a ridica moralul basarabenilor: BOBOTEAZA ANULUI 1940 LA CHIŞINĂU



Adrian Nicolae Petcu

Poate puţini se gândesc cum o ceremonie de la un praznic bisericesc poate căpăta componente politice atât de importante, încât, la prima vedere, nu sunt detectabile.

Marele Praznic al Bobotezei din anul 1940 din capitala Basarabiei a avut o mare componentă politică, deoarece prin ritualul religios combinat cu cel strict militar, regele Carol al II-lea a fost asemănat cu voievozii Moldovei, precum Ştefan cel Mare sau Petru Rareş, în fapt întreaga desfăşurare de forţe având ca obiectiv cultivarea încrederii în sufletele basarabenilor că fruntariile ţării nu vor fi atinse de trupele Rusiei bolşevice.

Semnarea pactului Ribbentrop-Molotov în august 1939, începutul celui de-al Doilea Război Mondial şi ocuparea unor teritorii străine de către Uniunea Sovietică creaseră o mare îngrijorare pe scena noastră politică. Iar politica românească în această perioadă era dictată de însuşi regele Carol al II-lea, care îşi exercita autoritatea prin "Frontul Renaşterii Naţionale".



Carol era conştient că pe măsură ce Germania reuşeşte tot mai mult să se impună politic şi militar în Europa, iar concretizarea sprijinului franco-englez întârzia, atunci soarta ţării pe care o conducea devenea tot mai problematică. Dar evoluţia militară din Europa era tot mai îngrijorătoare, iar în culisele serviciilor secrete româneşti se lucra în direcţia unei alianţe politico-militare cu Germania.

Cu toate acestea, regele Carol al II-lea mai spera la păstrarea unui echilibru în această parte a Europei, evitând cu orice preţ o atitudine categorică la adresa vreunei puteri militare. Monarhul spera în păstrarea graniţelor, dar ştia tot mai mult că Rusia sovietică doreşte ţinutul dinspre Prut şi Nistru, la fel cum nu-i erau străine nici presiunile exercitate de Ungaria horthystă în problema Ardealului.

În acest context geopolitic, monarhul a declanşat o campanie de vizitare, împreună cu demnitarii săi, a ţinuturilor de peste Prut în speranţa păstrării ordinii interne, întăririi autorităţii regimului său şi pentru cultivarea încrederii în sufletele basarabenilor că fruntariile ţării nu vor fi atinse de cotropitorii străini.

Astfel, după aproape cinci ani de la episodul litigios cu mitropolitul Gurie Grosu, regele Carol al II-lea participa din nou la o slujbă religioasă oficiată în catedrala Chişinăului.

Evenimentul a fost prezentat pe larg în presa scrisă, toate momentele fiind redate ca într-un tablou al vremurilor voievodale. Conform articolelor de presă, ceremoniile căpătaseră o aureolă menită să omagieze persoana monarhului aflată în căutarea echilibrului politic atât de necesar ţării pe care o conducea.
Regele Carol al II-lea, îmbrăcat în uniforma de general de cavalerie, însoţit de Marele Voievod Mihai, în uniforma de sublocotenent al vânătorilor de munte, sosea la ora 10:00, la Chişinău, cu "trenul domnesc".

Suita regală a fost primită de prim-ministrul Gheorghe Tătărescu, alţi membri ai guvernului şi oficialităţi civile şi militare. Deplasarea spre catedrală s-a făcut cu "automobilul regal" pe bulevardele flancate de pancarte care aveau înscrisuri precum: "Trăiască Regele plugarilor" sau "Veghem şi apărăm cu energie graniţele ţării".

Ajuns în faţa catedralei, în bătaia clopotelor, regele a fost întâmpinat de arhiereul Efrem Tighineanu, locţiitor de arhiepiscop al Chişinăului şi de mitropolit al Basarabiei, cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce, pe care "le-au sărutat smerit şi Suveranul, şi Marele Voievod".

În biserică, monarhul era aşteptat de clerici şi demnitari ai statului român în frunte cu prim-ministrul, oficialităţi civile şi militare şi membri ai Ordinului "Mihai Viteazul". Serviciul divin a fost săvârşit de un sobor de 50 de preoţi şi diaconi în frunte cu arhiereul Efrem Tighineanu, monarhul asistând în strana împărătească.

După slujbă, în bătaia clopotelor şi detunăturile bateriilor din apropierea oraşului, clericii cu prapuri, "icoanele sfinţite la muntele Athos" şi ripide au pornit într-un cortegiu spre crucea de marmură din faţa clopotniţei catedralei, pentru săvârşirea sfinţirii apelor. Clericii au fost urmaţi de suita regală şi demnitarii statului.

În dreptul crucii, "regele apărător de ţară şi de credinţă a azvârlit în apa albă crucea de chiparos adusă de la Sfântul Munte - şi din nou creşte nimb de atlet al creştinătăţii în jurul Domnului dăruit cu moştenirea Sucevei".
Acest limbaj specific cultului personalităţii devenea patetic în presa centrală, când se reliefa chiar o mistică în jurul acestui eveniment: "Regele României Mari a azvârlit în apa sfinţită crucea Mântuitorului, a sărutat apoi smerit lemnul Răstignirii, iar norodul ivit din cătunele Basarabiei a înţeles că acolo unde este straja hotarnică este şi chezăşia ocrotirii altarelor străbune".

După acest moment, în aclamaţiile mulţimilor, a urmat intonarea imnului regal şi defilarea unităţilor militare în dreptul estradei regale din faţa catedralei.

După unităţile militare, a urmat marşul primarilor satelor basarabene, "cu pieptarele FRN peste sumane". Ulterior, pe traseul către Comandamentul Corpului de Armată, regele a făcut o "baie de mulţime", după cum se consemna în presa vremii: "Braţul Suveranului, între două fluturări de salut, se întinde din când în când ocrotitor spre câte o femeie din mulţime care, îngenunchind în calea Regelui îi înmânează smerite câte un plic cu o rugă-o jalbă cu destăinuiri de necazuri".

La comandamentul militar s-a desfăşurat recepţia în cadrul căreia regele a primit oficialităţile locale, s-au ţinut discursuri, iar în jurul orei 13:30 suita regală a părăsit Chişinăul, întorcându-se la Bucureşti cu trenul regal.
Evenimentul de la Chişinău a fost amplu mediatizat, atât în presa scrisă, cât mai ales prin jurnalele de ştiri cinematografice. Prin importanţa şi semnificaţia care se dădea unor astfel de evenimente nimeni nu mai putea să creadă că fruntariile ţării vor cădea, cum s-a întâmplat în vara aceluiaşi an, iar regele, atât de aclamat şi de autoritar, câteva luni mai târziu avea să fie obligat să părăsească ţara în focurile de armă ale celor care urmau să ajungă la guvernare.

În fapt, manifestările de la Chişinău reprezentau un mijloc eficace de propagandă în favoarea regimului carlist, mijloc care avea să fie utilizat mai mult de către regimul comunist. Factorul politic se folosea încă o dată de ceremonialul bisericesc în speranţa scoaterii ţării din criza prin care trecea, eludând categoric rolul pe care Biserica îl putea avea ca instituţie autonomă în statul român.

Ziarul Lumina

Un comentariu:

  1. Eleonora, como vai ?
    Estou novamente impedido de entrar no outro blog .
    O que acontece ?
    Você pode resolver isso ?
    Abraços e um bom fim de semana

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului