luni, 28 martie 2011

Preşedinţii moldoveni şi ciocolata rusească - editorial de Eleonora Lisnic

În situaţia în care dialogul oficial cu administraţia de la Tiraspol a fost întrerupt în februarie 2006, pe durata ultimilor 5 ani, delegaţia Chişinăului în Comisia Unificată de Control (CUC) este singura entitate care ţine piept la modul direct, faţă-n faţă, separatismului transnistrean şi războiului propagandistic şi psihologic purtat de acesta.

Dar cât de eficienţi pot fi reprezentanţii Chişinăului în CUC? Mai ales că pe parcursul anilor, în dialogul cu secesioniştii şi sprijinitorii lor, s-a întâmplat ca aceşti oameni să demonstreze mai multă luciditate, determinare, fermitate şi demnitate decât primele figuri în stat. Mă refer la demnitarii de prim-rang care îl numeau „preşedinte” pe liderul separatist Igor Smirnov în corespondenţa oficială, îl acceptau ca egal la reuniunile convocate de Kremlin, la oficialii care i-au oferit până şi o copie a ştampilei vamale a Republicii Moldova: să exporte nestingherit şi să-şi consolideze bugetul „rmn”.


Regimul transnistrean continuă să-şi întărească prezenţa în Zona de Securitate, ba înfiinţând ilegal noi posturi de grăniceri, ba întărind efectivul şi consolidând dotările formaţiunilor militare deja existente, contrar acordurilor din 1992, 1998 şi hotărârilor CUC prin care a fost convenită demilitarizarea.

Actualmente, se creează impresia că grănicerii transnistreni ar fi superiori forţelor de pacificare şi că ei decid ce este legal în Zona de Securitate – aprecierea am desprins-o din comunicatul de presă difuzat de reprezentanţii Chişinăului după ultima şedinţă a CUC, săptămâna trecută.

Delegaţia Tiraspolului a replicat că problema grănicerilor transnistreni este „un fleac” şi chestiunea nici n-ar fi de competenţa CUC. Tot delegaţia Chişinăului în Comisia Unificată de Control adaugă că „partea rusă este gata să polemizeze la orice subiect care în opinia sa este în detrimentul forţelor pacificatoare ruse, înainte de a pătrunde în esenţa situaţiei concrete”.

De o asemenea manieră au procedat reprezentanţii Moscovei şi în momentul în care delegaţia Chişinăului a cerut Tiraspolului să întoarcă ştampila Primăriei Corjova şi Tricolorul Republicii Moldova confiscate de miliţia transnistreană din Dubăsari la 2 martie, concomitent cu reţinerea ilegală a primarului Valeriu Miţul şi a consilierului local Iurie Coţofan.

Primarul şi consilierul au fost ţinuţi în arestul miliţiei din Dubăsari timp de 7 zile, sub pretextul că în timpul unei acţiuni de comemorare a eroilor căzuţi în conflictul armat de pe Nistru din 1992, organizată la Corjova, au fluturat Drapelul de Stat al Republicii Moldova, „acțiune interzisă pe teritoriul transnistrean”. Ei au fost eliberaţi după o săptămână, dar ştampila şi Tricolorul n-au fost returnate, figurând ca „probe la dosar”.

Corjova (satul de baştină al ex-preşedintelui Vladimir Voronin) este o localitate situată pe malul stâng al râului Nistru, subordonată de jure autorităţilor constituţionale de la Chişinău, dar revendicată şi de regimul separatist transnistrean. Administraţia transnistreană insistă că satul Corjova este o suburbie a oraşului Dubăsari şi, în logica acestei pretenţii, „teritoriu transnistrean”.

Apărând interesele Republicii Moldova, la 17 martie, delegaţia Chişinăului a pus în faţa membrilor CUC copia hotărârii Parlamentului moldovean din 10 septembrie 1991, prin care este dispusă crearea comunei Corjova, în cadrul raionului Dubăsari.

În timp ce delegaţia Chişinăului în CUC obiecta că raportul despre reţinerea primarului şi consilierului este incomplet şi tendenţios, reprezentanţii Rusiei, ţară care asigură că ne respectă suveranitatea şi integritatea teritorială, s-au grăbit să le dea dreptate transnistrenilor. „Comandantul militar superior şi şeful statului major au recurs la replici întru „apărarea” observatorilor militari, înainte de a pătrunde în esenţa întrebării”, potrivit comunicatului de presă al delegaţiei chişinăuene în CUC.

„Ce legătură are hotărârea Parlamentului Republicii Moldova cu Transnistria, care la acel moment deja se proclamase stat independent?”, întreabă reprezentanţii Tiraspolului în CUC.

CUC este organismul responsabil de situaţia din Zona de Securitate de pe Nistru. Comisia a fost creată în 1992, după încheierea conflictului armat de pe Nistru, din ea făcând parte delegaţii ale Chişinăului, Tiraspolului şi Moscovei. OSCE este observator în CUC, din anul 1994, iar din 1998 şi Ucraina deţine un asemenea statut.

Cei care urmăresc activitatea Comisiei cunosc şi raportul de forţe din interiorul ei: reprezentanţii Chişinăului sunt pe cont propriu, exponenţii Tiraspolului au sprijinul delegaţilor ruşi, iar delegaţia OSCE-ului (organizaţie în care Federaţia Rusă deţine drept de „veto”) tot aşteaptă ca părţile să ajungă la consens.

Zona de Securitate de pe Nistru are lungimea de 225 km, lăţimea de 12-20 km, cuprinde 110 localităţi, cu aproximativ 700.000 de locuitori. Liniştea pe această fâşie de pământ este asigurată de trupe de menţinere a păcii: în contingentul Federaţiei Ruse sunt 335 militari; în cel al Republicii Moldova – 453 militari; în contingentul administraţiei de la Tiraspol – 490 militari (din informaţiile apărute în presă). De la sfârşitul anului 1998, au fost acreditaţi şi 10 observatori militari din partea Ucrainei.

Pentru comparaţie: potrivit datelor pe care le deţine Chişinăul, forţele paramilitare transnistrene dislocate în Zona de Securitate s-ar cifra la vreo trei mii de ostaşi. Alte mii de paramilitari se află la dispoziţia administraţiei Smirnov în restul teritoriului.

Un detaliu important pentru înţelegerea situaţiei din zonă este că pacificatorii Chişinăului supraveghează doar sectorul din dreapta Nistrului al Zonei de Securitate, în timp ce segmentul din stânga Nistrului este monitorizat de militari-pacificatori ruşi şi transnistreni.

Reprezentanţii Chişinăului semnalează an de an că, în actualul format, forţele de menţinere a păcii servesc drept paravan pentru militarizarea zonei de securitate. Au existat semnale referitoare la scurgeri de armament de la fosta Armată a 14-a rusă către separatişti - avioane, tancuri, maşini blindate, automate Kalaşnikov şi lansatoare de grenade.

Pentru a obţine accesul pacificatorilor şi inspectorilor militari moldoveni în întreaga zonă de securitate, reprezentanţii Chişinăului au propus în repetate rânduri crearea unui batalion mixt de menţinere a păcii, cu un comandament unic şi un regulament de activitate recunoscut pe plan internaţional, bunăoară cel al forţelor de menţinere a păcii aflate sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Delegaţiile transistreană şi rusă au opus rezistenţă, iar deciziile în CUC sunt adoptate prin consens.

Între timp, forţele de ordine neconstituţionale transnistrene fac legea în zona de securitate. Escapadele miliţiei şi ale „mgb”-ului la Corjova în ziua alegerilor, pentru a împiedica votarea, au devenit o regulă.

Îmi pare şi mai dramatică situaţia în care s-a pomenit vechea noastră cetate Tighina, aflată în dreapta Nistrului.
Responsabilă de oraş este Comisia Unificată de Control, dar funcţia de comandant militar al Tighinei este deţinută constant de ofiţeri ruşi.

Transnistrenii numesc cetatea Tighina „rodnîie Benderî” - „Bender natal”, tradus din rusă.
Miniştri, deputaţi, jurnalişti şi, din păcate, chiar şi cei din CUC, în comunicatele oficiale, tot „Bender” îi spun Tighinei.

Puterea duşmanului este alimentată de slăbiciunea noastră.

Întrebat, în cadrul unui film documentar, ce întâmplare din timpul celui de-al doilea război mondial l-a impresionat în mod deosebit, un general în retragere al aviaţiei americane a răspuns prompt: „demnitatea copiilor germani”.

Aterizând la periferia Berlinului asediat, un echipaj de aviatori americani a observat, adăpostiţi printre ruine, câţiva copii, obosiţi şi flămânzi. Puternic zguduiţi de tabloul pe care-l aveau în faţa ochilor şi dintr-o compasiune umană firească, piloţii i-au chemat la ei, oferindu-le de mâncare tot ce aveau - nişte ciocolate. Micii nemţi i-au privit cu impasibilitate şi nu s-au mişcat din loc. Pentru ei, mâna care le întindea ciocolata era mâna duşmanului care le bombardase oraşul. Nu conta foamea.

Înainte de a ajunge să conducă un stat, un om a fost copil.


Editorial publicat pe Arena.md la 21 martie 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului