marți, 24 mai 2011

O delegaţie a Parlamentului, condusă de Vlad Plahotniuc, a efectuat o vizită oficială în Lituania

Vlad Plahotniuc s-a decis ce putem învăța de la lituanieni


”Obiectivul nostru este să preluăm experienţa partenerilor lituanieni în domeniul integrării europene, inclusiv a reformei în justiţie, învăţământ, cultură”, precum și ”în procesul de realizare a reformelor, în special în domeniul economic şi comercial”, a declarat prim-vicepreședintele Parlamentului de la Chișinău, Vlad Plahotniuc, la întrevederea pe care a avut-o, la Vilnius, cu vicepreşedintelui Seimas-ului lituanian, Ceslovas Vytautas Stankevicius. În context, interlocutorii au discutat despre organizarea, în timpul apropiat, a unei a doua ședințe a Comisiei moldo-lituaniene pentru integrare europeană, potrivit comunicatului de presă oficial. 


La întrevederea lui Vlad Plahotniuc cu vicepreşedintele Comisiei parlamentare lituaniene pentru afaceri externe, Justinas Karosas, a fost menționată ”necesitatea asigurării stabilității politice în Republica Moldova, precum și a soluționării conflictului transnistrean. Părțile au convenit să-și consolideze cooperarea între comisiile de profil și grupurile parlamentare de prietenie.

”Între Republica Moldova şi Lituania există o relaţie de prietenie specială. Republica Moldova este primul stat care a recunoscut independenţa Lituaniei după destrămarea URSS. Lituania este unul dintre partenerii strategici în parcursul european al Republicii Moldova. Experiența acestei țări este deosebit de importantă pentru noi”, a declarat prim-vicepreședintele Parlamentului moldovean.

O delegaţie a Parlamentului de la Chișinău, condusă de Vlad Plahotniuc (PDM), își încheie marți, 24 mai, vizita oficială de trei zile la Vilnius. Prim-vicepreședintele forului legislativ a fost însoțit de parlamentarii Igor Corman (PDM), preşedinte al Comisiei politică externă şi integrare europeană, Corina Fusu (PL), vicepreşedinte al Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, şi Ghenadie Ciobanu (PLDM), din aceeași comisie.

Eleonora Lisnic
Arena.md

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului