luni, 9 mai 2011

Şi noi am stat la straja Europei



Tradiţional, la 9 mai, într-un cadru festiv sau pe la casele lor, cu rudele şi vecinii în jurul mesei, noi, basarabenii, îi pomenim pe taţii, bunicii, străbunicii căzuţi în cel de-al doilea război mondial. Şi cerem o „veşnică pomenire” pentru cei pe care i-am cunoscut şi iubit sau pe care i-am îndrăgit doar din auzite. Şi ne gândim cum ni s-ar fi aşezat soarta dacă acei oameni ar fi făcut parte din viaţa noastră sau ar fi zăbovit printre noi un pic mai mult.


Pe plan uman, cel de-al doilea război mondial a avut urmări devastatoare pentru milioane de europeni care au rămas fără stâlpul familiei, fără sprijinul şi îndrumarea unor bărbaţi de la care tinerii şi copiii să ia exemplu, în persoana cărora să vadă forţa paternă ocrotitoare.


Unii dintre cei mai viteji bărbaţi ai Europei au căzut pe front. De ambele părţi. Alţii, chiar dacă au supravieţuit, au revenit acasă marcaţi pe viaţă – fizic şi psihologic.


Milioane de europeni şi-au continuat drumul în viaţă cu rănile deschise. Mulţi au reuşit să-şi regăsească echilibrul pierdut. La nivel de indivizi, dar şi de neam sau popor. Pentru că tot ce are mai bun un neam - inclusiv forţa eroică, rezistenţa şi curajul - nu se pierde de tot niciodată.


În cazul Republicii Moldova, manifestarea curajului şi dăruirii de sine o întruchipează şi cei care au plecat peste hotare la muncă, pentru a le asigura un trai mai bun celor dragi şi apropiaţi. Au plecat cu gândul la familiile lor, dar beneficiari ai efortului şi temerităţii lor suntem noi toţi şi statul pe ansamblu: de ani de zile economia Republicii Moldova se menţine pe linia de plutire graţie banilor trimişi de stranieri acasă. Şi sunt vorbiţi de bine în toate ţările către care s-a întâmplat să-i ducă drumul vieţii. Sunt nişte soli neoficiali, dar fiind strănepoţi ai răzeşilor lui Ştefan cel Mare, duc cu demnitate mesajul „Europa este şi casa noastră. Şi noi am stat la straja ei”.



Se vor închide şi se vor cicatriza şi rănile noastre, ale românilor din Republica Moldova. Istoria nu zăboveşte prea mult la una şi aceeaşi pagină. Viaţa înseamnă evoluţie – schimbare în bine. Acest proces poate fi compromis, temporar, poate fi trenat sau temperat, dar anulat – niciodată.




Victor Socaciu - Lanţul Unirii

Versuri:


Greul tau de-a pururi greu
In mai greu se schimba,
Tara fara Dumnezeu,
Tara fara limba.
Toti acei ce te-au vandut
Te mai si omoara,
Tara fara continut,
Tara fara tara.

E Hora Unirii pe-un scrasnet de frana,
Miscarea la stanga si dreapta e grea
Si soarta ne spune c-asa vom dansa,
Cu mainile-n lanturi, cu fruntea-n tarana.

E Hora Unirii, dam mana cu mana,
C-asa cere lantul, in logica sa,
Stam mana in mana, stam za langa za
Si zgomot de lant orchestral ne ingana.

E Hora Unirii, o ducem in oase,
O ducem pe umeri, o ducem in ochi
Si zuruie lantul, blestem si deochi,
Si zalele lui nu mai vor sa ne lase.

Si brusc intelegem din semnele firii,
Ca suntem acasa la noi vinovati
Ca n-avem nici dreptul iubirii de frati,
Ca Hora Unirii e Lantul Unirii.

Si ce monoton si ce trist ne e dantul,
Ca nici nu-l jucam, ci il plangem in pasi,
La un parastas parca suntem nuntasi,
Ce sef de orchestra teribil e lantul.

E Hora Unirii, in frana si jale,
Jucand-o intram si mai mult in pamant
Si neamul in hora ne este rasfrant,
Un lant ce danseaza in zalele sale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului