miercuri, 3 august 2011

Replica deputaţilor PL la atacul unor persoane din conducerea Asociaţiei "Parlamentul-90"


Deputaţii PL: Vom pleda în sesiunea de toamnă a Parlamentului pentru adoptarea unui proiect de lege care să confere deputaţilor primului Parlament statutul special pe care îl merită – acela de semnatari ai Declaraţiei de Independenţă şi de întemeietori ai statului.



„Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal regretă şi respinge acuzaţiile nefondate ale Asociaţiei „Parlamentul-90”, care, în ultima perioadă, în loc să se preocupe de punerea în valoare a activităţii primului Parlament al Republicii Moldova, s-a transformat într-un grupuscul nereprezentativ, dedat la manifestări zgomotoase şi dedicat aproape exclusiv vânătorii de privilegii materiale, grupuscul care, de altfel,  în acei ani de făurire a Independenţei Republicii Moldova a jucat un rol marginal şi nesemnificativ”, se arată într-o declaraţie a grupului parlamentar al PL remisă ARENA.


„Atacurile la persoană, etichetările suburbane, calomniile la care se dedau aceste persoane le descalifică şi le lipsesc de dreptul moral de a administra bunul nume şi memoria glorioasă a adevăraţilor eroi ai Independenţei noastre. Cel mai regretabil este faptul că asemenea lucruri se întâmplă în preajma aniversării a 20-a a Independenţei, încercându-se astfel să se arunce o umbră groasă asupra evenimentelor istorice şi să fie reconsiderat rolul marilor personalităţi fondatoare ale statului nostru”, se mai spune în declaraţie.


„Un alt aspect regretabil legat de susnumita Asociaţie”, potrivit aprecierii deputaţilor PL „este acela că preşedintele acesteia, dl Sandulache, urmărind profituri personale, a subordonat-o unui anume partid politic, el personal şi alţii din conducerea ei fiind membri ai biroului politic central al respectivului partid”.


ARENA precizează că Pantelei Sandulache este membru al Biroului Politic al PLDM, formaţiune condusă de premierul Vlad Filat.


„Cu toate acestea, - mai declară parlamentarii PL, - chiar şi în condiţiile în care privilegiile acordate prin proiectul de lege discutat apăreau ca fiind o recompensă pentru susţinerea partidului respectiv în campania electorală, Partidul Liberal a pledat pentru adoptarea lui, într-o formulă care să evite agramaţia juridică, să confirme recunoaşterea de către stat a meritelor speciale ale deputaţilor primului Parlament, conferindu-le un statut onorabil, cu demnitatea cuvenită întemeietorilor statului.”


Grupul parlamentar PL mai susţine că, „din păcate, calitatea proastă a proiectului prezentat plenului Parlamentului, accentuarea excesivă a unor privilegii materiale, inclusiv oferirea unui cabinet personal preşedintelui Asociaţiei dl Sandulache în sediul Parlamentului, în condiţiile în care Parlamentul actual în general nu dispune de sediu oficial, a făcut imposibilă adoptarea acestui proiect de lege, de altminteri oportun şi necesar”.


Grupul parlamentar al Partidului Liberal anunţă, totodată, că „va pleda în sesiunea de toamnă a Parlamentului pentru adoptarea unui proiect de lege, care să confere deputaţilor primului Parlament statutul special pe care îl merită – acela de semnatari ai Declaraţiei de Independenţă şi de întemeietori ai statului”.


Pentru un proiect amânat, ”Parlamentul-90” critică dur PL și PDM



Eleonora Lisnic
Arena.md

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului