miercuri, 11 aprilie 2012

Eduard Baghirov scrie o a treia versiune a “istoriei” despre 7 aprilie 2009

A declarat că evenimentele din 7 aprilie 2009 (pe care le numeşte „discotecă”) au fost organizate de “oameni care actualmente conduc” Republica Moldova şi a fost citat.

Peste câteva zile, s-a răsucit la 180 de grade, spunând că evenimentele au fost puse la cale de comunistul Mark Tkaciuk, iar el a fost executorul.
Din nou a fost luat în serios şi mediatizat cu efervescenţă de mass-media de la Chişinău.
Pentru că presa din Republica Moldova este liberă, independentă, dar mai ales respectă dreptul la opinie al lui Eduard Ismailovici Baghirov, chiar şi când acesta n-o solicită.

Acum, Baghirov lămureşte că a minţit în privinţa comunistului Tkaciuk şi că nici el n-a organizat „nicio revoluţie”. Spune că declaraţia a făcut-o pentru a se distra pe seama „nanocekistului Saşa Balan”, pe care-l bănuia că are un microfon în borsetă.
„Aceasta îmi este profesia: să compun istorii”, explică el. Baghirov scrie pe blog că are un „birou de scenarii”, specializat şi în scenarii de film.

Omul scrie un roman despre 7 aprilie 2009 la Chişinău şi afirmă că doar acolo va spune „adevărul”.
Ca o recompensă pentru fraierii de la Chişinău, Baghirov numeşte Republica Moldova „Moldova mea iubită”, la 7 aprilie 2012 a încărcat Imnul „Limba noastră-i o comoară” pe blog şi semnează, într-o postare, „al vostru Făt-Frumos”.
Cu auditoriul pe care-l are, chiar se distrează Eduard Ismailovici Baghirov, orginar din Turkmenistan şi locuitor al Moscovei.
Vezi şi poza pe care şi-a făcut-o în faţa Procuraturii Generale a Republicii Moldova:

Eleonora Lisnic
Elldor.Info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului