miercuri, 18 aprilie 2012

Regiunea transnistreană a devenit „parte egală” la negocierile în formatul „5+2”

Deşi Eugen Carpov declara, la 8 martie 2012, că Republica Moldova nu va accepta cererea Tiraspolului de a fi considerat parte egală la negocierile pentru soluţionarea diferendului transnistrean, faptul s-a produs.


 Tiraspolul a fost recunoscut ca „parte egală” în cadrul negocierilor în format „5+2” pentru rezolvarea problemei transnistrene, a declarat vicepremierul Eugen Carpov într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă.


Este o noutate despre care nu se spune nimic în comunicatele oficiale difuzate de Biroul pentru reintegrare şi de OSCE după runda de consultări care s-a desfăşurat la 17 şi 18 aprilie, la Viena.

Eugen Carpov afirmă că acest „principiul al egalităţii” dintre Tiraspol şi Chişinău (şi toţi participanţii la tratative în general) este valabil doar în cadrul negocierilor, la masa tratativelor şi că „nu era posibilă acceptarea unor versiuni care să aducă atingere statutului Republicii Moldova ca stat”.

“Noi am identificat o formulă care spune foarte clar că negocierile în formatul “5+2” se poartă în baza principiului egalităţii şi al respectului reciproc dintre toţi participanţii formatului “5+2””, explică Eugen Carpov.
Vicepremierul afirmă că “în continuare, este o clarificare că acest principiu nu poate servi drept precedent pentru aprecierea statutului juridic al actorilor participanţi şi nu poate prejudicia rezultatul final al acestor negocieri”.

În a doua jumătate a zilei de 18 aprilie, prim-ministrul Vlad Filat “a avut o întrevedere cu reprezentanţii corpului diplomatic din ţările UE şi din SUA acreditaţi la Chişinău”, informează Serviciul de presă al Guvernului.
“Referitor la procesul de reglementare a problemei transnistrene, Vlad Filat a remarcat rezultatele pozitive ale negocierilor purtate astăzi la Viena în formatul “5+2” şi progresul incontestabil al negociatorilor în ceea ce priveşte stabilirea principiilor şi reglementărilor necesare, dar şi a agendei clare de acţiuni în vederea consolidării măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului”, se arată în comunicatul de la Guvern.

Detalii, linkuri:  Tiraspolul a devenit „parte egală” în formatul ”5+2”. Vlad Filat i-a anunţat pe ambasadorii din UE şi SUA (Elldor.Info)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului