miercuri, 2 mai 2012

Ziua Muncii a fost „îmbrăcată” în culoarea Dreptei în Republica Moldova, iar sindicatele şi Guvernul şi-au afişat solidaritatea


1 Mai neordinar la Chişinău

Ziua Muncii a avut culoarea predominantă albastră în centrul Chişinăului, unde Guvernul, sindicatele şi patronatele au organizat împreună un miting şi un concert. Tradiţional, 1 Mai este o sărbătoare „îmbrăcată” în roşu, în culoarea Stângii, culoarea albastră aparţinându-i Dreptei.
Un alt detaliu inedit a fost solidaritatea afişată de Guvern, patronate şi sindicate, fapt evidenţiat de observatorii politici şi ironizat de liderul comuniştilor, Vladimir Voronin.

Maxime de până la 32 de grade Celsius la umbră s-au înregistrat în Chişinău în ziua de marţi, 1 mai. În centrul oraşului, aproximativ 20 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar un tânăr a leşinat şi a fost transportat la spital.



La mitingul din PMAN a luat cuvântul şi prim-ministrul Vlad Filat, care a participat la eveniment în compania mai multor miniştri din Cabinetul său.


Vlad Filat a declarat că „evenimentul este o premieră pentru Republica Moldova, fiind organizat în comun de către toţi partenerii de dialog social, care au obligaţia directă de a oferi condiţii adecvate de muncă pentru cetăţenii Republicii Moldova şi de le apăra dreptul constituţional la muncă”.
La acţiunea organizată de Guvern, sindicate şi patronate, care a început la ora 10:00, ar fi participat aproximativ 6.000 de persoane din toate raioanele republicii, potrivit estimărilor mass-media.

Partidul Comuniştilor, care ar fi dorit să-şi organizeze manifestaţia de 1 Mai în PMAN, a fost nevoit să-şi ţină „cel de-al doilea Congres Civic” în faţa sediului Academiei de Ştiinţe (AŞM), în piaţa Naţiunilor Unite.

Liderul comuniştilor, deputatul Vladimir Voronin, a apărut în faţa simpatizanţilor şi membrilor de partid îmbrăcat într-un tricou roşu, la fel ca şi fruntaşii PCRM.
„Stimaţi prieteni” şi „dragi tovarăşi”, li s-a adresat celor adunaţi în faţa AŞM către ora 12:00 liderul opoziţiei comuniste, menţionând că-i are în faţă pe „cei mai destoinici, cei mai fideli”.


Vladimir Voronin a cerut din nou alegeri parlamentare anticipate, revendicare inclusă şi în rezoluţia „congresului civic” convocat de PCRM, iar pe guvernanţi i-a numit „uzurpatori” şi „birocraţi”, care „se năpustesc” asupra opoziţiei „precum nişte şacali flămânzi”.
„Nu s-a mai pomenit în istorie ca sindicatele să organizeze miting împreună cu Guvernul”, a accentuat Vladimir Voronin.

Liderul PCRM şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că Primăria a autorizat desfăşurarea în PMAN a acţiunii Guvern-patronate-sindicate, o locaţie la care pretindeau şi comuniştii.

De menţionat că PLDM, formaţiunea condusă de premierul Vlad Filat, a fost primul partid care i-a solicitat Primăriei autorizarea unui miting de 1 Mai în PMAN, după care a depus o cerere şi Partidul Comuniştilor.
Ulterior, Vlad Filat a declarat că le „cedează” sindicatelor dreptul de a-şi organiza în PMAN acţiunea de Ziua Muncii, iar până la urmă s-a ajuns la formula unei manifestări Guvern-patronate-sindicate.

La mitingul şi marşul PCRM au participat, potrivit MAI, aproximativ 4.000 de persoane, în timp ce comuniştii susţin că ar fi adunat un număr de 10 ori mai mare – 40.000 de manifestanţi. În rezoluţia manifestaţiei se operează cu sintagma „zecile de mii”.

După „congresul civic” care a durat aproximativ o oră, manifestanţii PCRM, cu pancarde, drapele roşii ale partidului, cu drapele bicolore roşu-albastru şi câteva drapele tricolore, au pornit în marş pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt către scuarul Teatrului de Operă şi Balet, prin PMAN.

Purtătorul de cuvânt al MAI, Eugen Onică, a declarat într-o conferinţă de presă că participanţii la marş au blocat circulaţi la intersecţia dintre Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt cu str. Mitropolitul Bănulescu-Bodoni, apoi în preajma Teatrului de Operă şi Balet, împrăştiindu-se haotic.

Participanţii la cele două acţiuni s-au întâlnit în PMAN, fără a se produce altercaţii.
În total, la acţiunile de 1 Mai organizate la Chişinău ar fi participat aproximativ 10.000 de persoane, potrivit estimărilor presei, în baza informaţiilor anunţate de Poliţie şi de organizatori.

Eleonora Lisnic
Elldor.Info
Alte poze

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai un gând preţios, formulează-l în termeni civilizaţi şi postează un comentariu.


La începutul blogului